nu bănuiam că marea întemnițează dorul
în ascunziș de taine sub voalul ei de valuri
aș risipi tristețea-n siliciul de pe maluri
să fie morții casă și liniștii covorul
din zbaterea de ape ori din vâltori nătânge
se-adună-n ceruri geamăt de cochilii strivite
și le primesc ecoul epave risipite-n
adâncuri unde timpul pe cei închiși îi plânge
priveghi de lună plină pe lespedea tăcută
rar tulburat de țipăt născut din albatroșii
răpuși de neodihnă sub orizonturi roșii
pistrui pudrați pe-argintul din unduirea mută

iluzia nemișcării e-nfrântă-n zori de astru
tăcerea se afundă-n abisuri de albastru