Tu ai sufletul pietrei, aidoma
fulgerului căzut peste copaci, te ascunzi
sub umbra stâncilor, învolburate apele
obișnuite cu tine sapă mai departe. Florile
ar vrea să-ți spele-n mirosuri lacrima
iar vânturile-ți rotunjesc colțurile
și pornirea vrajmașe.
Lemnul crucii, piatra dăltuită
de mâna încarcată cu har,
cerul invadat de păsări
și de cutezanțele noi ale zborului
toate mă alungă în zbucium
să-mi închidă suferințele tale
în meditația de taină a smereniei.
Sigur suntem împreună, de teamă
și somnul ne cuprinde odată
să nu părăsești drumul în mers,
să te prefaci în cruce de piatră.