Te-am cunoscut în vremuri mai bogate,
Purtând pecetea gloriei pe culmi
Ce pomenește dramele păstrate
Sub povârnișul codrilor de ulmi.

Trecutul te-nsoțește la tot pasul,
În fiece cuvânt sau orice loc
Lui Porumbescu i se-aude glasul
Desprins din arii, fără de noroc.

Pe sub altarul încărcat de „stele”
O umbră vie pare-se că plânge
Pe cel păstrat în cronicile grele
Ca-ntâiul domn ce ne-a unit, prin sânge.

Tu porți în tine harul celor sfinte
Ca pe oglinda neamului ales,
La care Domnul vine să alinte
Tăcute răni, ce puroiesc, ades.

Istoria-ți apune-n rând cu noi
Și milă nu-i mai este nimănui
De tot ce mai “trăiește-n” Dorohoi,
Orașul, un’ s-agață harta-n cui.