Uneori și Divinul își reia revanșa




POEM ÃŽNVIGORANT


Prea omenească,

mocirla se-ntinde

de-afară până-n casă,

din stradă drept pe suflet.



Nu-mi strig durerea

înfrântei iubiri.

Ea nu mă doboară

nevrând s-o mai știu.



Prin pământ sângerez,

prin cer uit să-mi revin,

încât mă simt lovit

de nepăsare în plex.



Ce caut fără un om,

când ceilalți se-alină?!...

Cum s-admir frumosul,

când nu se înclină?!...



Uneori și Divinul

își reia revanșa,

de-i dă omului trist

alt suflet la termen

fără scadență...







CÃDERE LIBER CONSIMÞITÃ



Lovit de visul iubirii

ca un pieton distrat,

cad și mor

în fața ta.



Cerul, apă vie,

îmi trimite râuri spre limane -

mie, dintr-o mie...



Marea apă moartă

n-o să-mi mai ascundă

din vederea gata secerată

calomfirul tău -

roz-dalba față.



Ochii tari

în adânciri printre stamine

urcă sacadat

durerile din albii.



Precum valul părul tău

apucă-n repede bulbon

păstrăvi, vidre și elani

de mă antrenează și pe mine

peste-obstacole sau... prag.



Ca s-ajung zefirul

apei tale-n dragoste,

susură-mi te rog

cum să pregătesc

descântarea

învierii mele nesperate!