În lipsă de ocupație,
strivesc pete pe podeaua de lut,
pete ce nu vor să fie strivite,
pete ce vor să mai respire
aerul îmbâcsit din încăperea
cu grilaje de fier în care
mi-am petrecut copilăria
scrijelind cu unghiile
pereții.

Acolo,
într-un colț al camerei
chiar și acum
păienjenii tes pânze
în care se leagănă timpul
ca un țânc neînțărcat
sorbindu-și cu nesaț
nemurirea.

Acolo,
copil neghiob, am ascuns
roua dimineții
de teamă că alții
o vor ascunde înaintea mea.