pe genele tale ninge cu apocalipsă
ca și cum ar ninge cu pași pentru cei ce dorm sub asfalt.
nimeni nu te-a tunat cum mă fulgeri tu,
tu ai cuvinte,
înveți să tremuri după moarte
ca și cum ar tremura macaralele pe fundul oceanului

poimâine e un cândva pe care îl uităm mai repede
decât am putea să uităm imnul,
decât să fim leșuri pe buze, sub unghii.
asistăm la noi
și ne trec prin orbite toți bolnavii,
spitale goale
precum ne inundă noiembrie cu vin!

aș vrea să mă știi nu mai mult de o țărână
un munte în care se sapă nu după aur,
ci dupa călcâie,
ca și cum m-aș îmbrăca cu nehaine,
sau aș bate ultimul cui într-o palmă.

cu vocea ta apar atracții p
cu primele tale metanii ești oarbă,
dar cine cunoaște sfârșitul neînceputului?

asculți vidul,
precum ceva ce nu se vede cere hrană,
iar tu, neștiind îți vezi brațele oferind pâine-

... îți vezi brațele auzind...