ne trimitem zăpezile în alt pol de septembrie
în munții inimii nu mai e frig la început de viață
nopțile mai pot fi polare
niciodată sticlos de fragile


și nu mi-e vara încă sfârșită
ar trebui să alerg diminețile între ploi
să mă ascund în turnurile mărilor
anotimpul nu mai are nume și pierd sensul patrului
cred că trăiesc un an șchiop


e simplu să lași în trei orice lucru fără capăt
e atât de simplu
nu mai are înțeles această răsărire de toamnă
în iarba rostită a veștejire
zăpada ar fi fost o pătură
pentru un rod al cuvintelor nepântecate