(14.09.09)


Sclipesc gânduri tăios
ÃŽn durul viu de os.
Mușc avid din pelin
Mă scurg din plin.

Și-n grabnic-alergare
De teama oului cel mare,
Mă sfărâm între stele
Ca să privesc din ele.

Lutul obosit de modelat
Înca își schimbă forma.
Inform crezându-mă schimbat
Mă urmărește urma.

Prea tare mă orbește luna!
Și cântecul îmi obosește…
Prea lungă grea îmi e cununa
Și oul tot mă urmărește.

Mi-e drag copacul dezgolit
Ce veșincii îndură,
Privind mereu înspre zenit
Mă umple de căldură.

Mă mătur țăndări de pe jos,
Și-mi fac un clei mai tare,
Lipindu-mi lutul mai frumos.
Voi crește și mai mare!