Mergeau impasibili pe stradă, unul pe partea însorită,
celălalt pe partea umbrită, adevărul și minciuna.
Amândoi erau îmbrăcați la fel: pantaloni gri și largi,
cu manșetă, cămașă albă, dantelată, și joben.
Adevărul purta deschisă (indiferent de vreme, indiferent
de anotimp) o umbrelă albă, minciuna - o umbrelă roșie.
Adevărul avea un ochi albastru și altul negru, minciuna
un ochi negru și altul albastru.

Mergeau așa pe stradă, trecând unul pe lângă celălalt,
fără să clipească, fără bună ziua.
Și totuși, de fiecare dată când se aflau unul în dreptul
celuilalt, din ohiul albastru al adevărului, dar și din ochiul
cel negru al minciunii picurau câte trei lacrimi
ca niște șuvițe apoase de foc; picurau câte trei perechi de lacrimi
și pe partea însorită a adevărului începea să plouă,
iar pe partea minciunii începea să ningă.

Uneori treceau pe lângă celălalt fără să-și dea seama
și atunci, în loc de trei, picurau din ochii lor șase perechi
de lacrimi și unde cădeau, acolo făceau gaură-n asfalt.
O singură dată, pe partea adevărului
ai putut zări o umbrelă roșie, iar pe partea minciunii,
o umbrelă albă, din ochiul adevărului picurând
în loc de lacrimi, stropi de întuneric,
iar din ochiul minciunii - pietre topite, rostogolindu-se
până spre seară la deal.
A doua zi însă, totul reveni la normal: umbrelele, două,
circulau în sensul stabilit, lacrimile picurau la momentul oportun,
peste umbrela albă ploua de zor,
peste umbrela roșie ningea de zor,
stăruia și pe mai departe un anotimp nedefinit și suspect,
iar lacrimile,
unde cădeau, acolo făceau gaură-n pământ, marcând fiecare
câte-un popas în deșert.