Greoaie somnolență de plumb, răspândit
Peste sufletele prizoniere
A tot ce-nconjoară și tot ce-i simțit,
Strivește parcă ziua între emisfere.

Plouă câinește, întunecat,
Amplificând tristețea ce apasă
Timpul rănit, în secunde tocat,
De tic-tac-ul ceasului de masă.

Prind de mânecă prezentul care pleacă
Încolțit de teama că mâine, s-ar potea...
Dar nu îl pot reține, și îmi scapă;
E deja noapte-n singurătatea mea.

Atunci, mă apuc să scriu până-n zori
Poezii, în care sufletu-mi demasc
Și-n loc să mor, de cele mai multe ori,
Amân evenimentul și renasc.