Un singur salt! Spre tine, iubito, de pe creste,
Când muntele víeții e tânăr și înalt,
Peste prăpastii negre – flămânde guri – și peste
Fruntariile lumii, cutezătorul salt!
N-am aripi; cad în cercuri cu brațe-ntinse; poate
Nu mă așteaptă-o plasă în ochiul tău adânc
Și nimeni de acolo, în veci, nu mă va scoate;
Un singur salt, chiar dacă în tine-am să mă frâng.
Un singur salt! Ascultă, cum șuieră cuvântul
Sinucigaș “Iubito!” și-n noapte cum respir,
Când văd că înspre mine se-apropie pământul
Și pot ajunge-o umbră la tine-n cimitir…
Visez ca-n zboruri albe să-ți fiu alături mire!
Un singur salt, iubito, o singură iubire!