Candva am vrut sa cer singuratatii cu-mprumut,
O parte din surasul ce mi l-a rapit,
Dar am pierdut cararea printre lacrimi spre trecut,
Si nu mai stiu in care amintire m-am oprit.

O umbra m-a-nsotit la poarta dintre stele,
Si nu stiu cum ne-am despartit la margine de vis,
Caci m-am trezit plangand, rugandu-ma de ele,
Sa-mi dea ce n-am primit si totusi mi-au promis.

Am vrut sa dau uitarii chiar felul cum zambesti,
Sa nu-mi mai sangereze, prin gesturi inserarea,
Sa ard un loc din suflet, in care mai traiesti,
Punand pe-al lui taciune, cu teama, alinarea.