Nostalgia mirării

m-aÈ™ putea mira
de-acoperișul tivit de cineva c-un lanț organic de ciori
care-a așteptat întărirea muchiilor și l-a lăsat să zboare;
de fulgii, văzuți la un post tv perturbat,
care nu cad la următorul de pe telecomnadă;
că dintr-o depărtare vidă
o femeie își picură picioarele cățărate
în vârful unor tocuri luminiscente;
că soarele poate asfalta atât de bine pământul cu umbre
încât mi-e teamă să nu mă împiedic și să rănesc totul înmprejur.
Lucrurile-și adună umbrele din calea luminii grele.
Măcar de aș vedea.