Mă-ntreb nedumerit distinse doamne
Căsătorite sau recidiviste,
Indiferent sub farduri câte toamne
Ascundeți pentru voi de egoiste,

Cum până astăzi nu ați învățat
Că n-are rost, făcând chiar și exces,
Cu soțul a vorbi codificat
Sau pe-ocolite cu subînțeles (?!)

Căci un bărbat fiind dintr-o bucată,
Nu v-o mai spun eu care, de isteț
Nu-i place când femeia-i complicată
Și mai ales când vrea ceva de preț,

Cum m-a luat Măria-n dimineață
Din așternut, fiind iar ziua ei,
Că împlinea a treia oară-n viață
Ca și acum opt ani tot patruștrei :

Avui as-noapte-un vis tare ciudat,
Mi-ai oferit în dar, de ziua mea,
Un colier de perle minunat
Și nu-nțeleg, Ionele, ce-o-nsemna (?!)

La care eu, de fel intuitiv,
Zâmbind, c-am priceput unde bătea,
În șoapte i-am spus galeș, afectiv :
“…diseară, în mod sigur, vei afla !”

Când ea putea să-mi spună răspicat
Fără rușine, oblu și firesc,
Nu să mă plimbe-n zori neapărat,
Știind c-așa ceva nu prea servesc…

Oricum, sub lumânări, seara la cină,
După mesajul clar ce l-am primit,
Cum tocmai fu și ziua de chenzină,
Măriei un cadou i-am oferit,

Găsind, foarte surprinsă, evident,
În pachețel, așa cum își dorise,
De la iubitu-i soț, mereu atent,
Bine’nțeles că…o carte de vise.

Valeriu Cercel