Dimineața roșie îți bagă frigul în oase
Peste cadavrul alb al orașului
Norii varsă lacrimi reci și mărunte

Scrijelești cu cheia pe ziduri
Acolo pot fi gemetele celor dispăruți
În hrube medievale de mult părăsite
Sau sufletele lor ca niște păsări albastre

La marginea căii ferate
Printre buruieni și gâze
Un șarpe croindu-și drumul alene
Te sperie dar nu schițezi niciun gest

Pe platforma industrială
Furnale părăsite brăzdează orizontul
Niciun sunet, nicio mișcare, doar un oftat
Și fumul din țigara pe care abia ai aprins-o