Se desface primăvara-n ploi
cu zgomot de mătase

ca o femeie
cu degete umede căutând cerul tău închis
mirosind a sâmburi dulci-amărui,
cu dantele de rouă
femeie de ploaie
învelind în staniol tăceri
cu dor de tine,
dor de-nmugurire a umerilor goi, a sânilor de piatră

când ploaie știu să-ți fiu, tu să-mi aduci lumina
sărută-mă – mi-e teamă să port alb.