Sub cerul gurii gheața se încheagă
Și-n scrâșnet plâng măselele crăpate,
Mă tot întreb de ce ne pierdem, dragă
Și-n loc de flori plantăm pustietate.

Aducem osanale disperării
Și o clamăm în spasme guturale,
Abandonăm semnalele cărării
Și greu urcăm mereu, mereu... spre vale.

Ne ispitește șansa prăbușirii
Cu atâți tovarăși virtuali în cârcă
Toți dezertori din lacrima oștirii,
Iar dragostea ne-apare-n gând, o hârcă.

Ne-am tot sfidat drapelele și țara
Și am ucis eroii înc-odată,
În ochii tuturor lucește para
Ce lăcomește-o lume, fără plată.

Și cine va veni din nou să-ndure
Supliciul, pentru sufletele noastre
Va fi un pui născut în vre-o pădure,
Va fi un prunc venit din zări albastre?

În toate o Pandoră aduce zestre
În cești de ireale porțelanuri,
Speranțe vechi, picturile rupestre
Și opinteli ce le visăm elanuri.