La ultima glaciațiune vom sta împachetați în senzațiile reclamelor pentru bere,
prin țurțurii de pe obraji vor crește zâmbete slinoase,
ne vom uita cu jind în prăpăstiile zgârie-norilor, ascunși
precum Fiul Principalului - creiere electronice lăsate să dirijeze lumea, căreia revoltele nu-i vor mai da indigestii socio-politice.

La ultima bere-nghețată inima ni se va micșora
și-apoi va exploda de plăcere. Tunetul departe-i va împrăștia sângele, pereții, apartamentul cu patru camere.
Eu și tu ne vom contopi în cristale lichide,
vom sări într-o atmosferă de șase ori mai neapăsătoare,
pe salteaua Lunii. Þi-am dat inima-n dar ca s-o spargi.
Are miez roz, nu?

La ultima degustare
– trași de mânecă aproape de Piața Amza –
ni se vor arăta tipa și tipul de ieri:
- Nu aveți puțin timp la dispoziție
să degustați ceva din ce e aici pregătit? –
întreabă tipa aceea cu forme cam planturoase,
într-un mod foarte civilizat, trebuie să recunoaștem.
- Nu, mă grăbesc, sunt așteptat – îi răspund eu. Avea și un chestionar,
însă nu mă grăbeam, de fapt trebuia să te aștept iubito,
să ieși de la serviciu,
mai având două ore libere până atunci. Ce să pierd vremea pe stradă. Mie îmi place să provoc
momentul următor, nicidecum
să fiu introdus în clipe neprevăzute. Când colo,
mai aud, în spate, ispititor, pe tipul ușier ori curtean gastronomic:
- Ați fi mâncat, domnule, fiți bun, pe gratis!
- Și de ce, mă rog, să mă alegeți pe mine?! Arăt prea
slab, ha!... Se vede că vreți să mă și filmați când voi fi mâncat
de voi, pentru reclame de produse eco retrocanibale.

La ultima casă Vin din Drăgășani,
dinspre pasajul Ion Câmpineanu și hotelul Intercontinental,
meditez la faptul că și ăsta va da faliment. Nu știam
că un bloc interbelic, mirosind deja a ruine de cetate, are la parter
o casă boierească, aproape o culă oltenească.
Intru pe poarta unde scrie, pe stânga, cu vișiniu pământiu – “Vinuri de Drăgășani” – o fi elixirul vieții
în doze și sortimente nemaiîntâlnite, prețuri de prețuri, îmbutelieri gratuite. Mă duc la tejghea.
Un mascul morsă se ridică printre sticlele expuse. Ce-o fi vrând masculul ăsta barman ori podgorean,
de-mi zâmbește mieros cu toți cei doi dințișori
care-i ies foarte ștrengărește de sub buzoiul (Buzăul) de sus? Vrea
să-mi spună ceva, dar nu iese
altceva decât un slab mormăit. Botul îi e ca o spărtură
în zidul cramei din burta sa,
de unde vin lilieci și șopârle negre, în damf. Îi rup dinții.
Dau câte două împunsături în butoaie. Mă răstesc la el:
- Nerușinatule, mai spală-te la strungăreața ta cavernoasă!
Cum vrei să obținem vreun profit de la animalele care ne vor trece pragul,
dacă vinul ăsta e congelat?
Când pui labele înotătoare prin el, pe furiș, nu te gândești puțin că va îngheța, de îndată ce-mi raportezi că s-a vândut mai puțin din el?