își răsucește părul pe deget
ochii
plecați
pe cărări doar de ea știute
aerul e mai rar în jurul ei
și moale
își caută pe buze
urmele unui sărut de-aseară
e sărat

undeva în tabloul ăsta
mereu o tușă strâmbă
ca un gând amar neterminat
pe linia umerilor

delicată
uneori se frânge
deși trupul de amazoană
împrăștie scântei
și duce cântece de luptă
cu glas de războinic

își îndreaptă cutele rochiei
capul
lăsat pe spate să prindă soarele