jumătatea zilei bune nu reușește să devore jumătatea moartă
o coadă prelungă rămâne afară să se zbată până la asfințit.

Cum sunt cutiile toracice ale animalelor proaspăt jupuite
îngrozitor de frumoase, tipărite pe mirosuri mereu mai prejos-
ca și când nasul ar împinge cu un vârf de pantof ochiul
sau limba, învinețită, s-ar opri din ticăitul femeiesc de lângă oale.

nimic atât de sângeros-
mai degrabă un polen toxic pe pulpe și dorința de a te scărpina sub straturile de piele
sub straturile de memorie, lumină a dimineții care îndulcește prea mult.

iar noi- cu niște trupuri ciudate, nu mai suntem ziduri de carne alungite pentru noi
suntem, ca în videoclipurile acelea, deja fumate, un val de apă înghețat în aer
plus un val de apă înghețat în același aer strâmt.