Polenul zilelor, acele,
ÃŽn gene-l port ca pe un scut de lemn
Să mă păzească, pururea, de rele,
Să-mi amintească veșnic ce insemn
Erai pe bordul unicei nacele,
Când pentru mine tu erai îndemn
Să fur lumina dintre stele,
Să călăresc prin nori, pe cai, și semn
Să fac la zâne și la iele,
când candela umpleam cu untdelemn,
Că focul nu e pentru ele,
Că-i pentru tine, magicul consemn.
S-au prăpădit zilele-acele
Când pentru mine tu erai îndemn,
S-a stins lumina dintre stele,
Sunt un soldat de plumb, cu cal de lemn!