Te vad,
alergi spre mine
îmbracată în alb,
dar nu în albul crinilor,
sau...
albul castitații,
ci doar un alb vaporos
care iți șade atât de bine!
Mă uit spre tine,
te văd străbătând
cei zece pasi care ne despart,
pe tine de lume,
pe mine de singuratatea
în care mă izolasem
de cand mă stiu!
Simt fiecare centimetru,
fiecare floare,
fiecare fir de iarbă,
fiecare piatră din jurul meu,
de parcă sunt particole
din propria-mi ființa,
care, se concentreză
toate ,
în mine,
într-un simplu om!
Ajungi la mine,
mă atingi,
și atunci izbucnesc în lacrimi de iubire,
care curg arzându-mi fața
și fiinta!
Te cuprind,
strângându-te la piept,
nevoind să te las să mai pleci,
să te desprinzi,
să mă părăsești!
Atunci tu,
mângâindu-mă pe cap,
zâmbind trist,
îmi spui:
-Simte-mă,
căci doar așa
poti,
să mă vezi!!!!!