Te-adorm pe-ncheietura mâinii drepte,
Þinându-te mai strâns, să nu te scap,
Când zilele grăbite sunt șirete,
Și șterg, încet, încet, chipul tău drag..

Iar tu, plutești printre silabe,
ÃŽntr-un concert de tipograf,
Tăcut, privirea nu ți-o saturi,
De-al lumii nesfârșit atlas.

Geana mea dusă se așterne,
Purtând spre vis al tău răspuns,
Împleticiți în palide cuvinte,
Și tu, și eu, suntem de nepătruns.

Și parcă-ar fi, și parcă, nu,
Incertitudinea nesățioasă,
Tăcerea treptelor murdare,
Cu iz de-acasă.