Și de-ar fi fost
El însurat
Ca orice om,
De-ar fi lăsat
Urmaș de-al său,
Cine în măsură este,
Să spună cum a fost?
Nimeni, căci n-o să știm,
Și nu vom ști,
De vom minți
Și adevăr ascundem
Cum s-a ascuns mereu
Și am crezut
ÃŽn vorbe ticluite
Și mai puțin gândite.
Noi știm doar clipa
Ce-am trăit
Atât, nimic mai mult,
Dar, să discernem, să învățăm
Ca bine să ne fie,
Și nu lezare să aducem,
Nici altora, nici nouă,
Nici celor care vin
În urma noatră mâine,
Noi trebuie să știm,
Ce-i bun, ce-i rău,
Să nu mai credem!
Doar în vorbe,
De nu-i adevărat,
Căci totul din noi vine
Păcat, că nu înțelegem!
Că mâine e târziu,
De nu vom recunoaște
Că s-a greșit, că s-a furat,
Că s-a mințit, că s-a trădat,
Căci astăzi asta doare,
Și a durut mereu,
Că nu se spune adevărul,
Și așteptarea-i grea!
Că nu se începe azi cu noul,
Asta nu se vrea!
Frica e mare,
Ea se știe
Nu e de-acum,
Este de veacuri,
Dar este timpul!
Și știm bine
Că rău ne face nouă,
Și altora ce vor veni
De vom greși într-una,
Și bine n-om gândi.