1
(acest poem nu strănută în batistă – atenție să nu contactați vreun virus – )
în dimineața asta cerul era mai lăsat într-o parte
am profitat și am tras de sfori până l-am coborât
pe măsuța de lemn acolo lângă scrumiera albastră
la început s-au certat pe culoare
s-au împins, și-au dat coate, nu am intervenit
dintr-un singur motiv, nu am vrut să mă pun rău
nici cu scrumiera în care îmi îndesam zi de zi praful
de pe vene, nici cu cerul, în care, nimic de zis
și-n el îmi îndesam zi de zi picăturile de sudoare
de aici și ploaia de ieri care te-a prins așa din senin
mă uitam pe cheia ușii cum alergai prin față pe la orange
acolo era o streașină mare, se ascundea sub ea
peluzele cu flori
portocalele, până și vânzătoarea de ziare
și pentru că acum eram mulțumită mi-am scos toate
obscurtățile pe măsuță, de la monezi, lacăte până la
tibetul încolăcit și leneș care de la o vreme
mă strângea puțin și ne-am apucat de ghicit
2
(poem pedalând un Pegas)
șotronul este atât cât am nevoie să sar
într-o mână, într-un gând
vopseaua lucește, de jur împrejur un lac amețit
dă semne de oboseală și îi retrage coarnele în cochilie
de pe ziduri cad foi de gheață subțiri, foșnitoare
ca un staniol luat de la supermarketul cora
derdeluș întins la maxim până pe drumul
ce duce în pădure, pădurea azi e plină de scame
omuleții verzi se ascund sub sălcii
3
în trenul acesta insuportabil ca un miros de acetonă
dar nu am încotr-o trebuie să-l folosesc să-mi șterg
petele de sânge de pe haine, azi noapte am făcut o crimă
era un ins cu multe voci, baleta haotic când pe pământ
când deasupra mașinilor din parcarea de la eva
l-am urmărit din umbră, arțarii mă țineau de mână
până la urmă l-am prins de mâneca hainei
părea să nu mă observe, părea obișnuit
să fie ucis după miezul nopții în parcarea de la eva
de aceea uneori se ridica din ce în ce mai sus
până nu-l mai vedeai, până nu-l mai strigai
4
fețe, fețe lichide, le poți pătrunde cu un deget
pisici, pisici lichide, le poți miorlăi cât vrei
nu se vor supăra niciodată pe tine
anii trec, bicicletele se strică
totul se petrece în curtea unde am căzut de pe cal
de pe calul miraculos cu efecte sonore de ihaha
sub vița de vie mielul doarme a ploaie rătăcită
prin vârstele copacilor care nu mai au demult rădăcini
nici casa, nici casa nu mai are rădăcini
5
un dreptunghi, ba nu, un pătrat
cu laturi ca niște șosele care se intersectează
la fântâna cu multe balustrade
trebuie să te ții bine când bei apă
un pătrat în care dorm, curăț cartofi
și te aștept să vii să mănânci
dar tu mănânci din vene, le smulgi
ca pe niște rădăcini vindecătoare
6
el îmi face cu mână, mă cheamă mai departe, mai departe
mă desprind de pe pat, în urma mea ceraceaful se face roșu
îngerul îmi ia repede locul, se preface că doarme
când mama deschide ușa
el îmi face cu mâna, îmi e dor să culeg mușețel, așteaptă-mă
puțin să-mi scot de sub piele mirosul de primăvară
și pleacă, pleacă, eu mă încurc în niște alge marine
lipicioase ca pânza pe care chiar eu azi dimineață
am scuipat-o din stomac
dau din mâini, din piciore până m duc la fund
7
azi îmi duc turma de îngeri la păscut
este vreme urâtă, poate chiar va ploua
trebuie să-i scot la plimbare
țarcul e din ce în ce mai neîncăpător
ei cresc peste noapte incredibil de mult
ies din ou la prima oră a dimineții
până la prânz deja știu alfabetul
spre seară se cumințesc așteptându-mă
să le dau porția de lapte și cer senin
se bulucesc la jgeab, unuii știu chiar să zboare
este ca o creșă de copii orfani, nu au părinți
de aceea aripile lor deocamdată sunt mici
8
picură, picură, pilitura de fier se desprinde de pe oase
am un înveliș astringent, nu trebuie să muști
din carnea pusă la păstrat, este pentru viața următoare
mai bine dă-i niște bani cerșetorului de la marginea cărții
nu vezi cum zace în frig învelit cu foi de hârtie
sau mai bine dezvelește-l când doarme
vezi ce ascunde în sacul murdar, o lumină, o agrafă
sau un cățel de pluș care latră când apeși pe butonul roșu
indiferent ce este cu el acolo, mi se pare singur și părăsit
9
pe înegrul meu îl cheam Xic, este destul de verde pe aripa dreaptă
dar asta nu-l face mai puțin înger, de obicei stă pe jos prin
răzmelița de cuvinte și cu tot dinadinsul încearcă să facă pace
printre buruieni abia de mai răsare o floare de mac
cară gălețile cu apă morților, dimineața bate pe la uși
ducând această materie nebunească pentru lumea de apoi
el spune că știe mai bine decât noi toți cum se pendulează pe acolo
îl cred pe cuvânt, niciodată nu am căutat în dex ce este un înger
când începe să cânte se lasă o liniște în tot cartierul
de la romană la victoriei toți oamenii merg pe jos
coboară din mașini, din trolee, din ei înșiși
să asculte la geamul meu cuțitele cum murmură
10
n-ai să-l cunoști niciodată pe salvatorul Xic
și știi și de ce, nu trebuie să te uiți în dreapta, în stânga
e loc de orice anotimp între noi, mai ales acum că vine iarna
trebuie să-i fac un culcuș, poate o lumea mai bună
un simplu ștergar, o coajă de nucă sau chiar o femeie
el se ridică, se ridică deasupra mesei când îi spun toate astea

textulînsineeaici