Timpul, veșnica povară
Și la rău, dar și la bine,
În plimbarea sa hoinară
Te atinge și pe tine.

Îl iubești prinzându-i clipa
ÃŽn nisipul fin ca puful,
Sau îi răsucești aripa
Când te-acoperă năduful.

Timpu-i scurt în ani de glorii
Și prelung la o durere,
El ți-aduce bocitorii
La-mpărțitul de avere.

Acum este, dar se duce
Ca un fum fără cenușă,
Cine-i cară greaua cruce
Nu-i decât vieții păpușă.