Într-o zi, o pălărie
de pe capul unui mort,
ridicată de-o rafală,
se trezi fără confort,
așezată-n... vârf de țeapă;
cugeta: bine-o să-mi fie,
n-o s-ajung și eu în groapă.

Postul de sperietoare
e-acceptat numaidecât;
neagră-i și atrăgătoare.
deasupra i-au poposit
două ciori gălăgioase,
ce-o credeau un bun desert.
vai de penele lucioase!

Ghinionu-i pentru-aceea
repezită la mijloc;
n-apucă să își ia zborul,
se simți ca pe un foc.
și-nțepată ca la carte,
croncăni pe limba ciorii:
„las’ pe alții să te poarte.”

Cioara cea rămasă-n urmă
speriată de-acest fapt,
fiecare ziulică
ocolea să facă zapt
orice lucru omenesc,
încetă să mai cuteze
a-și dori plocon mintesc.

Un alt vai... de pălăria
ce scăpase de-ngropat,
cugetându-și bunăstarea
adevărul i-a scăpat:
potrivit la a sa teapă
e doar capul de om viu
nu vreun cui și nici vreo... țeapă.