ÃŽn zori de zi, cu bruma peste vreme
Și sufletul pudrat cu întristare,
O țară-ntreagă fiul dus își geme
Pe drumul sumbru, pustiit de zare.

Un fiu ce țării i-a cântat meleagul
Alături de cobzari de omenie,
Un fiu ce-a construit pe vers șiragul
Purtat la gât de tinerețea vie.

Prin parcuri, prin cenacluri, stadioane,
Au răsunat sub clar de lună vise,
Iar omul ce din cânt picta icoane
Nu și-a dorit să plece în culise.

Dar timpul, dezmierdându-și trist povara,
Își cere drept arvună viața scurtă
Și ne arată către ceruri scara,
Luându-ne din zbor ca o ciozvârtă.


06 Noiembrie 2010
Marcel Cuperman