agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2142 .



Cuțitul de desfăcut portocale
poetry [ ]
Compilation: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Paul_Gabriel_Sandu ]

2010-11-13  | [This text should be read in romana]    | 



mă pregătisem să spun totul într-un singur cuvânt,
să concentrez suferința într-o silabă pe lângă care
auzul tău n-ar fi putut trece fără să sufere el însuși;
hm, era extraordinar ce găsisem, era un geamăt
dincolo de care se lăsa liniștea ca o pădure tropicală,
ca o îmbrățișare într-o blană de vulpe
a unei jumătăți de floare cu o jumătate de fată.
– aici, spunea cineva ca și când am fi fost într-un muzeu,
aici se mai poate vedea scalpul și o jumătate din lama
de os cu care el a fost răzuit de pe craniu.
în cuvintele lui se simțea plictiseala celui nevoit să scalpeze,
efortul lui ajungea până la noi împrăștiat în câteva
duzini de cuvinte; eu mă plimbam privind într-o parte
și într-alta ca un satelit artificial,
înghițind toate acele descrieri grăbite.
auzeam mereu vorbindu-se de radiații de fond,
de cranii de oameni, de cai și albine sălbatice
și n-am îndrăznit să suflu o vorbă despre asta.
dar acum, dacă tot am ajuns la sfârșit,
îmi dau seama că nici n-aș mai avea timp să vorbesc
despre tot, și nici nu vreau de fapt să mă deșir în cuvinte,
vreau să concetrez totul într-o singură silabă
și apoi să văd un film, să mănânc o felie de măr.
delicat era obrazul tău de pe care dosul palmei tale
ștergea săruturile mele ca pe un lichid de curățat parbrize;
era 8 seara undeva, după un fus orar, mi-era rău,
vomitasem cu o zi înainte, nu puteam să-mi scot
din craniul meu nescalpat gândul că trebuia să găsesc
un cuvânt, o femeie ușoară, o silabă, un geamăt
al unei guri pe jumătate deschise ca o magnolie în zăpadă,
ca o șenilă ruptă acoperită de sânge.
un geamăt care să crească din trup și din carne,
nu din spiritul care mestecă gumă și fumează
și merge din când în când la saună.
ce dumnezeului voiam era un mister până și pentru
mâna din mine, până și pentru ochii din cap,
până și pentru craniul meu nescalpat, acoperit de coamă,
în care se zbătea gândul că îmi trebuia un singur cuvânt,
un fel de blestem, un geamăt de siguranță, o cruce
dacă vrei să spui așa, un ceva, la dracu’!
cu care aș fi putut să arunc în aer totul,
privirea ta care miroase a afine,
auzul tău încântător, caietele pe care strângeai rime,
muzica ta preferată,
cuțitul tău special de desfăcut portocale.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!