bărbatul din vis îmbrăcat în nori de furtună
ține pe umeri greutatea pământului
din crăpăturile palmelor
zorii luminează tăcerea onirică a nopților în care devin invizibilă
mă strecor din culcuș
în moscheea sufletelor rătăcite și reci

acolo îl întâlnesc
uneori ascultăm scâncet de vioară și șoapte de flaut
picurând rouă peste ore târzii

niciodată nu-mi vorbește
doar stă răstignit între cer și pământ

îmi prinde mâna și-mi pune în palmă un nou răsărit
încă o brazdă în colț de ochi
apoi dispare

noaptea revine

apropie-te necunoscutule
vreau să-ți ascult orizontul din gânduri
păstreză-ți zilele
și oprește-te odată timpule

nu mă muri
cu fiece zi