Am mai trimis la moarte două vise!
Pe primul l-am strivit la ora care-n
Iatacul nopții, pentru întremare,
Crepusculul demult sălășuise.
L-am frânt că n-a răspuns la întrebare:
- De ce aripi de vultur sunt promise
La păsăretul famen din proscrise
Tufișuri, când lui cerul i-e cărare?
Iar celălalt, mi-a dat înfățișare
De astru nou ce răzvrătește timpul,
Autoproclamânduse-n Olimpul
Golit de zei prin aprigă-ncleștare .

Acum sunt treaz și-mi ispășesc păcatul:
Nu-s ele, ci eu însumi, condamnatul.