Realitatea fără tine

Stăpân pe mersul meu în rampă
Tot urc uitându-mă doar sus
Nu simt nici măcar o mică crampă,
Te simt pe tine că te-ai dus...

Simplu, uitat la orizontală
Cerșesc norilor idei
Sau poate doar din plictiseală:
-De ce vrem noi mereu femei?

Femei, mâncare somn și soare
Plăceri, putere dragoste și trai
De parcă nu tot omul moare
Și parcă nu mai sunt locuri în rai!

E prost tot ce vine și nu ne-ntreabă
Așa, forțându-ne s-avem idei greșite
Aflându-ne uitați de mult în treabă
Trăind în noi stări grele și nebănuite!

Așa și dorul ăsta care vine
Mă rupe de lanțul corect
Zburând nebun la tine
Gândind la un zbor perfect!

Iar mai apoi când apari,
De mi se potolesc aripile
Când văd cum în pupici tresari
Gustând puternic clipele,
Realizez: mă simt în rai
Mă iau ispitele!