agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5622 .



Nopți în calendar
poetry [ ]
dokujin kasen renku (36 de poeme-legate, un autor)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Serban_Codrin ]

2010-12-11  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Maria Tirenescu



Hoțul de cartofi –
în calendar câteva
nopți fără lună

Hoțul de cartofi –
în calendar câteva
nopți fără lună –
mărul roșu luminând
ochii fetei bătrâne

Mărul roșu luminând
ochii fetei bătrâne –
Lento de Chopin –
degete albe în marș
pe clape negre

Lento de Chopin –
degete albe în marș
pe clape negre –
la primul dangăt zboară
din clopot o pasăre

La primul dangăt zboară
din clopot o pasăre –
crivățul umple
cutia fără scrisori –
încă un poștaș

Crivățul umple
cutia fără scrisori –
încă un poștaș –
a înghețat cerneala
în timp ce dau răspunsul

***

A înghețat cerneala
în timp ce dau răspunsul –
frecând mâinile
și pieptul cu zăpadă –
gol până la brâu

Frecând mâinile
și pieptul cu zăpadă –
gol până la brâu –
prin perdea zăresc două
umbre îmbrățișate

Prin perdea zăresc două
umbre îmbrățișate –
oameni în ceață –
se-apropie pas cu pas
numai vocile

Oameni în ceață –
se-apropie pas cu pas
numai vocile –
pipăi cu bocancii sparți
pragul mereu de-a latul

Pipăi cu bocancii sparți
pragul mereu de-a latul –
doar sărăcie
în treizeci și trei de ani
de poezie

Doar sărăcie
în treizeci și trei de ani
de poezie –
să urci până la vârsta
când a pătimit Iisus

Să urci până la vârsta
când a pătimit Iisus –
abia răsărind –
raza lunii îndoaie
lăstarul de orz

Abia răsărind –
raza lunii îndoaie
lăstarul de orz –
dă în clocot cascada
o dată cu mugurii

Dă în clocot cascada
o dată cu mugurii –
după-accelerat –
peste calea ferată
aleargă ploaia

După-accelerat –
peste calea ferată
aleargă ploaia –
o rândunică intrând
în sala de-așteptare

O rândunică intrând
în sala de-așteptare
florăresele –
în coșurile goale
numai parfumul

Florăresele –
în coșurile goale
numai parfumul –
umblând cu ochii închiși
găsesc lanul de tutun

***

Umblând cu ochii închiși
găsesc lanul de tutun –
strivite nervos –
în jurul scrumierei
țigări și un ruj

Strivite nervos –
în jurul scrumierei
țigări și un ruj
nebunul orașului
de vorbă cu statuia

Nebunul orașului
de vorbă cu statuia –
pe violina
de bronz a maestrului
cântă burnița

Pe violina
de bronz a maestrului
cântă burnița –
plouă…și duse de vânt
trec frunze liberate

Plouă…și duse de vânt
trec frunze liberate –
negre măhălăli
și-amurguri violete
în Bacovia

Negre măhălăli
și-amurguri violete
în Bacovia –
diseară-ți voi dărui
orice constelație

Diseară-ți voi dărui
orice constelație –
dacă n-ai cercei –
pe cer destule stele
abia așteaptă

Dacă n-ai cercei –
pe cer destule stele
abia așteaptă –
așa începe basmul
cu mărul în paradis

Așa începe basmul
cu mărul în paradis –
sania s-a frânt –
Moș Crăciun vine pe jos
din Laponia

Sania s-a frânt –
Moș Crăciun vine pe jos
din Laponia –
purpură pe odăjdii
și chiciură în barbă

Purpură pe odăjdii
și chiciură în barbă –
luna coborând –
împinge în zăpadă
coada măturii

Luna coborând
împinge în zăpadă
coada măturii –
nici Kyrie Eleison
nu dezgheață agheazma

***

Nici Kyrie Eleison
nu dezgheață agheazma
o fată în zori
limpezindu-și mâinile –
rouă pe iarbă

O fată în zori
limpezindu-și mâinile –
rouă pe iarbă –
bat la poartă peste zi
și îmi răspunde lemnul

Bat la poartă peste zi
și îmi răspunde lemnul –
lumea și-actorul –
sub replică scândura
scenei vibrează

Lumea și-actorul –
sub replică scândura
scenei vibrează –
ritualul începe
cu barza păzind cuibul

Ritualul începe
cu barza păzind cuibul –
o stea singură –
dă în floare scorbura
mărului uscat

O stea singură –
dă în floare scorbura
mărului uscat –
noaptea de mai mi-aduce
în gând Cartea Genezei

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!