cu dinții rupți
în pâinea uscată a adevărului
a mai îmbătrânit cu o durere poetul
el nu-și mai mână corabia pe soare
nici marea n-o mai trece cu piciorul
nici măcar metale rare nu mai caută
iubita lui a uitat de mult
să se dezbrace pentru el
stă acum ca un ceas neîntors
și așteaptă Pasărea Vorbitoare
să-i ciugulească din urma pașilor
neinventatele cuvinte