L-am visat pe Isus. Era
în Egipt, călărea un băț și striga:
“-I-haa, i-haaa, i-haaa!”
Înainte de asta, trăgea cu urechea lipit de ușile egiptenilor.
Ele înverzeau pe loc, iar din crăpăturile lor
se umflau portocale, lămâi.

Atunci, ieșea egipteanul în ușă
și-l lua frumușel de ureche deoparte:
- Nu ți-e rușine, om bătrân, nu ți-e rușine?
Ia du-te, du-te-ncolo, valea!
Și Isus se ducea, nu zicea nu.

La următoarea ușă, iar,
Își sălta bățul, își potrivea pe chelie coronița din flori de catus
se bătea peste cămașa de praf, turna un fir de-apă în cap
îmi făcea cu ochiul și iar
“-I-haaa, i-haaaa!”

Mi-am zis atunci:
“Dacă vine la ușa mea, îl iau înăuntru,
Îi dau ceva să îmbuce, îi torn un pahar de vin roșu ca sângele
Iar după aia, din vorbă în vorbă, îl întreb din
tinerețea lui, de Golgota și toate alea.”

Și a venit la ușa mea.
Și-am deschis-o.
Dar ușa mea s-a deschis
s-a deschis pe dinăuntru, jur.
Pe dinăuntrul Lui, nu al meu
Și acolo se ciopleau două cruci din cactus,
cu miros de lămâi.

Într-o clipă am văzut totul și-am auzit,
am auzit un glas din amvon:
“Pe cine vreți să vi-l dau: pe Isus?
Sau pe el?”
Și omul acela arăta către mine.

Am trântit ușa, am trântit-o.
Visez. Pot face asta, mi-am zis. Iar data viitoare,
îl iau de urechi.
Îi amintesc de chinurile iadului,
de noi toți.
Și de mama.

Azi, mi-am amintit visul,
m-am gândit să trec pe la tine, să-ți spun.
Uite, mi-am luat și cactus!
Uite, îți voi spune, uite ce cactus!
Îl trântesc în mijlocul mesei
apoi o iau înspre baie,
să-mi scot nisipul din șlap
să mă spăl pe mâini și să-mi așez părul.