Aici zac eu
omul bou;
de ochii mei cât un ou
ați râs la muzeu.

Nu știu cum am murit
ca un om sau ca un bou de căruță
dar cred că am murit cum se moare:
întâi moartea te doare
cum ți-ar cădea în cap o băliguță
pe urmă nu te mai doare și e bine
dacă ești om ori bou sau oricine
și la sfârșit de mai multe ori
îți pare rău că mori.

Mama mea era ciobăniță
să vă spun?
și tata era taur
iar din încolăcirea lor de balaur
a ieșit un prunc bun
fără frunză de viță.

Sau poate că tata era cioban
și chel
iar după un an
o vacă spumoasă ca o oală
i-a născut un vițel
cu pielea prea de tot goală
și spână
care semăna cu pielea de stăpână.

Când m-am făcut bou mare
m-au trimes la plimbare
ca să câștig.
Fiindcă afară era frig
am intrat undeva la întâmplare.
Acolo am stat multă vreme
cei de-acasă m-au pierdut
ori au uitat să mă cheme
am mâncat ca orice bou, paie
și ca orice om am iubit în odaie
o femeie foarte frumoasă
care sta mereu cu burta pe masă.
Să vă mai vorbesc?

Într-o noapte a fost urât
atât de urât
încât
am crezut că mă ling periile dracilor
că fierb în mine în sec
fierturile vracilor
că mă înec
și că moare
domnișoara frumoasă fără mâini și fără picioare.

Să vă mai vorbesc?
ÃŽn noaptea aia am vrut s-o iubesc
pe fata care sta pe piedestal
cu mâinile în ea ca într-un șal
(Și ea
mă iubea)
În noaptea aia a vrut să-l iubească
pe omul bou cu limba și oasele iască.
M-am apropiat
și am îmbrățișat-o.
Ea nu m-a îmbrățișat.
ÃŽn odaie
era liniște și erau multe paie
dar afară oameni întregi
se jucau cu zgomotul ca niște regi
cu o minge.

M-am apropiat și i-am înfipt dinții
în gingie,
ea a dat capul pe umăr ca sfinții
ochii mei și smocul meu de păr
limba mea uscată
ochii mei ca un măr
limba mea ca o bucată
de păr
ochii ei de femeie adevărată
atunci...
ochii ei lungi
și gura ei
atunci...
și botul meu făcut pentru vaci
nu pentru femei
atunci...
mâinile mele și-au adus aminte
că nu are craci.

Eu m-am făcut un bou cuminte
ea a uitat să plângă
ea n-avea nici mâna dreaptă nici mâna stângă
nici piciorul drept nici piciorul stâng
eu am uitat să plâng
și amândoi ne uitam înainte.

Gândul care m-a omorât
era un gând urât
căci o vorbă bătută a ieșit din chin
și-am întrebat-o
pe ea, femeia fără mâini și fără picioare
și i-am spus blestemato
de ce nu te faci manechin.
Ea n-a simțit
c-o doare
dar eu am murit.

M-am îngropat pe întuneric
într-un foc cât o biserică.
După dric mugeau boi
cu ochii lor ca ai mei
cu ochii lor negri și moi
boi care behăie la înmormântare ca niște miei
cu ochii lor întunecoși și goi
și erau și oameni printre ei.

Era întuneric după dric și boii mergeau încet
nu m-a primit nici Moise
nici Isus
nici Mahomed
oamenii împreună cu boii
m-au ars pe pământ
ca pe un bou
sau ca pe un sfânt
nou.
Iar în locul unde mi-au adunat ultimii peri
am scris pentru femeia-bust, de primăveri
că aici zac eu
omul bou
cu ochii cât un o ou
care a vrut să iubească la muzeu.