Suprapus rotundului de Lună,
Cad în genunchi cu mâinile preune
Fumegând, în bezna cobaltină,
Jăratecul vocabulei din rugăciune.

ÃŽncalc conceptele spirituale
Și mă proclam umanul ce refuză
Lumea, doar ca instincte criminale,
Lumea xenomană, retardă și confuză.

O, doamne!
Așa cum dărui mântuire,
Așa cum nașteri mai aprobi,
Dă Tu nebunilor gândire
Și-o rază magică spre "orbi"
Iar de mă ai în evidențe
Înscris în opisul ceresc,
Pune acestei lumi interferențe
Pe tot ce are mai grotesc.