16

ÃŽn granula aceasta e-o lume,
și-n ea arde jarul
dimineților noastre neîntâmplate.

Aici trebuie să rămâi,
miez dulce spre învierea cenușii.


17

Din depărtare,
întindem brațele unul spre altul,
alcătuim zaua necesară.

Aerul devine acum
o punte înaintea minunii.


18

Îmbracă-mă,
pe dinăuntru, cu tine!
Rămână doar ninsoarea din păr!

Dacă-mi va fi prea cald,
stinge-mă într-o lacrimă!


19

Prin lentila timpului,
nu creștem mai mult
decât o boabă de rouă.

Să ne risipim, să ne strângem
unul prin altul!


20

Când se va deșira tot ghemul iluziilor,
din granula aceasta
va rămâne un semn.

De-acolo te voi striga,
și ai să vii, minuno.