Veghez la capul tău
Când liniștită dormi,
Netulburată
De stropii, care bat în geamul
Din camera alaturată.

Am impietrit.
Am devenit de lut;
Ca un opaiț învechit
Luminez neîncetat,
Pâlpâind domol și mut.

Și-apoi ... mă zbat vioi
Sub răsuflul tău deschis,
Așteptând ca chipul tău,
Să tresară lin
ÃŽntr-un dulce vis.

Și iar, îndurerat
De al tău suspin
Mă mistui chinuit
De-aprind în jurul meu
Un întreg cămin !

Când liniștită dormi,
Și chipul tău prins
Într-un zâmbet, cuminte, spre mine se-ntoarce,
Atunci, din nou, s-ar înteți
Focul nestins.

Și ochii, când îi ve fi deschis,
Și-n brațe gâtul meu îl vei fi cuprins:
O dulce sărutare,
Și-atunci vom fi simțit...
Focul nestins.