am ascultat de mii de ori
respirația ta
până când aerul a ieșit pe fereastră

noaptea e o cascadă de gânduri
în tăcerea adormită în corp

clipele ceasurilor de piatră
taie prin zilele anotimpului
în constelația dragonului

pe partea opusă cerului
calătorii fac drumuri neregulate

un ochi mă deschide și vede
celulele din mine
legate cu lanțuri ruginite
îmi intră în iarnă