Tu cetluiește-mi cerul în piatra temătoare
Și duhul înnoptării amână-l ceasuri multe!
ÃŽn slobode soroace, hotarele oculte
Le țintuie-n poeme învinse de ninsoare!

Tu cetluiește-mi teama când urlă-n luna veche
Izvor în pumnul clipei, joc adumbrit – căderea!
Rugină-n miez de steiuri, nezăbovind tăcerea,
Prea veștedă lumină zvâcnește nepereche.

Tu cetluiește-mi fuga și biciuiește gândul –
Nelegiuit paharnic la ceasul frânt pe roată!
În ochiul - tău de lacrimi - ascunde lumea toată
Și aburinde vise ademene de-a rândul!

Să nu mai știu cum trece piezișă-n semne clipa –
Sălcie amăgire înveșnicind risipa!