De-o viață întreagă alerg în cerc
încercând să mă prind din urmă,
să îmi înfig degetele ca niște gheare
în propria mea spinare
și să mă ridic deasupra timpului
deoarece a venit iar un octombrie
când bronzul clopotelor se topește
în lungi reverberații de liniște,
când arama frunzelor mă îngroapă
până mai sus de glezne,
până mai sus de genunchi,
când mă închid în toamnă
ca într-o leprozerie în care
ulcerațiile leproșilor supurează aur.