chiar și morții miros a vanilie
când mustul se-ascunde
în pomii frunzelor-mesteceni

miroase a fum și parfum de femeie
chiar și morții miros a vanilie
atunci când toamnele toate
fac focul amintirilor-lămâie

tărâmul viilor spintecă aerul
cine e mortul și cine e viul
cine-i mormântul si cine-i umilul

foșnește pasul sub capetele lor
trosnește dintele penultimilor morți
sub pasul tău
cu glasul lor de cântă pe sub lună
și-au găsit lăcaș fiecare
pe câte-o frunză de mare departe

chiar și morții miros a vanilie
sub toamne arse, rupte, foșnite
pana si vii cânta vanilie
sub pleoape ruginite,
de candelele stinse

morții mor
până la urmî
pe rând, fiecare
în cor.

chiar și morții miros a vanilie
chiar și albii învie pe sub lună