este un izvor sub rădăcinile nopții
ziua bea din el numai curcubeul
care nu-mi va spune
drumul păsărilor care se adapă
la pietrele așezate în cerc
de zeii pământului

și
când trece lumea
păsările tac

se-aud cântece de harpă
undeva departe-n apus
râurile își numără zilele
pe calendare de piatră
nedescoperite de om

de trec pe aproape
toți arborii îmi plâng în ureche
un susur viu înmiresmat
de frunze