agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-11-30 | [This text should be read in romana] |
Se zvonise că-n pădure
Vodă e porcul mistreț, Tăia totul c-o secure, Nu punea pe viață preț. Într-o zi, de mai, frumoasă, Zi de rai provincial, Stăteam liniștit la masă, Totul decurgea normal. A venit o păsărică; Zgribulită, mi-a șoptit: -Penele îmi cad de frică, Din tufișuri am fugit! A venit o pitulice Cu un glas pițigăiat; N-avea aripă și-mi zice: -Mi-a rupt-o șoimul mascat! A venit o coțofană Glăsuind fără accent: -Sunt săracă, sunt orfană, Mă macină boala lent! A venit o căprioară - Ochii plânși, tăcut izvor Ce curgea întâia oară Pe o rană la picior. Au venit și rândunele Prima dată cuvântând: -Ne apasă biruri grele, Vom uita zborul curând. A venit și cucuveaua, Noaptea-i plină de fiori; Îmi zicea mișcând perdeaua: -Codrul moare până-n zori! Dintr-odată, un sticlete Din neant a apărut; Mi-a zis "Ești haiduc băiete!" Sau mie mi s-a părut? Lângă el stătea o cață; Era blondă. Pe cuvânt! La mijloc, purta o ață Să nu-i zboare frunza-n vânt. Au venit în haită corbii - Delegând unul pitic, Þopăia zicând: "Voi, orbii, N-o să mai vedeți nimic!" Mi-am pus mâinile la tâmple, Parcă am înnebunit. Văd paharul cum se umple De atâta ciripit. Guițând, la geam apare Vodă porcul. Era chior! Nu vedea că-i disperare, Și-am pus mâna pe topor. Liniștit, îmi fac valiza - Sunt al vieții animal; M-a făcut o fiară criza - Din om bun, un criminal. La stilou mi-au pus zăbrele, Stau în carceră închis, Dar vin seara păsărele Și-mi dau pene pentru scris.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy