Credeam fierbinte-n toate minciunile mințite
De buza ta `nroșită ca pielea unui măr,
Dar iată: mi-e credința atâta de cuminte,
Că dragostea din vorbe-ți se face adevăr.
Se face duh ce iartă aceasta coastă ruptă
Și-ți intră ca o pace în suflet și-n plămâni;
Se face trup, iar carnea-i cu carnea ta se luptă…
Și de acum căderea poți doar să o amâni.
Nu-i un păcat această mirabilă-ntâmplare!;
Nici moartea o sentință că știm și suntem vii!
O să se împlinească demonica lucrare
A șarpelui doar mâine, când ne vom despărți.
Acum, când adevărul îl am și-l înțeleg,
Tânjesc după minciuna ce mă făcea întreg.