iertați-mă,
voi balenelor albastre, că harponul
acesta din inox ecologic

nu mi-e suficient
de ascuțit să vă producă
mai puțin sîngerare

în ultima mea
suflare

ne vom revedea poate
proiectați pe cer Plutind ca niște dirijabile
ce evită supernóvele
epuizate În căutarea luminii
intangibile
de la capătul tunelului și acolo,

abia acolo întunericul
umil se întinde, umflîndu-se lent
pe catargele piraților din Caraibe. În accesul lor

de veselie perpetuă, ei
nici că ar putea bănui
cum din găvanele mele de peștere
platonice îmi răzbesc

irișii sub formă de vîrfuri accidentate
din aisbergul obișnuit
să scufunde „Titanicele”

invariabil
un țipăt de pescăruș apropiat
periculos
de soarele dogoritor