în ținutul petrecut cu har de mântuire
cu biserici de trup sub pământ
inima îmbrățișează cerul
în taina dezbrăcării de cuvinte
spre miez de pădure
lăsând gândul în lumină
iubirea sa unică numără norii
topiți în amiezi răsplătite de rod
cu clepsidră de stânci
aici se înalță poteci
înclinate, cu trupuri tinere de arbori,
în amurgul
ce se prelinge ca o pasăre
de toamnă,
cu strigăt în zare