imaginează-ți forma de femeie
de-a dreptul captivantă, ceva ce te ține
suspendat între un niciunde și oricine
ca și cum în orice vers ar fi o moarte și
în orice cuvânt o capitulare

nimic nu are sens câtă vreme
nu îți despoi mintea de hainele trupului
atât de bogate încât ai crede

dar nu

iubirea de
nimic
un fel de-a orbecăi printre pomii cu crengile-ntinse
sub un vânt fără umbră
foșnind ca un cuvânt
fără sens câtă vreme nu arde
într-un pântec, adânc printre frunze

credința se naște
doar după ce începi să ridici din țărână
o formă
ca o apă ce ține în brațe
și te sărută sorbindu-ți
întreaga ta viață

doar ea se ridică în flamă
cu brațele murdare de sânge
și privire de mamă