apele se întorc spre izvoare
unii cred că de teama lor
când copiii uită să mai râdă
nu de frică o fac
nu de frică privirea li se întunecă
nu de frică sufletul li se macină
căutând întunericul
și norii se duc tot mai sus
și roua nu se mai oprește pe firul de iarbă
oamenii uită că trebuie să trăiască
iar vieții îi e frică să le bată la ușă
nu știe cine îi poate deschide
ni se va face dor de lumină